Informații utile

Vârsta participanţilor – Tabăra este dedicată copiilor cu vârste cuprinse între 6 şi 16 ani (ediția de vară) şi copiilor cu vârste cuprinse între 10 şi 16 ani (ediția de iarnă)

Costul –  participare pentru fiecare copil este de 2300 RON.

Cazare și masă – Copiii sunt cazați în camere cu două sau trei paturi, în Pensiunea Leaota (com. Runcu, jud. Dâmbovița). Fiecare cameră are baie proprie. Există camere de fete și camere de băieți. Nu există camere mixte, chiar dacă copiii sunt frați sau verișori.

Calitatea bucatelor pregătite în bucătăria Hanului Leaota este renumită în zonă și mereu la înălțime. Aprovizionarea cu alimente a bucătăriei este făcută cu o zi înainte de debutul seriei respective și a doua oară la mijlocul seriei în desfășurare.

Bucătăria și sala de mese sunt permanent igienizate iar curățenia din camere este întreținută zilnic. Atmosfera pensiunii este mereu caldă și primitoare.

Tabăra este organizată ca un cantonament închis iar pe durata acesteia, în spațiile taberei nu vor intra decât copiii, instructorii și personalul pensiunii.

Bagaj – Copiii trebuie să fie pregătiți cu:

  • haine suficiente pentru o săptămână la munte
  • medicamentele pe care le iau în mod obişnuit, dacă este cazul
  • încălţăminte impermeabilă (două perechi)
  • haină groasă pentru temperaturi mai scăzute
  • pelerină de ploaie
  • prosop, săpun şi periuţă de dinţi
  • şosete (cel puţin câte o pereche pentru fiecare zi)
  • un rucsac mic pentru excursii în care să poată încăpea cel puţin o pelerină de ploaie, o sticlă cu apă şi o gustare
  • adeverinţă medicală eliberată de medicul de familie în care să fie menţionate: copilul este apt pentru a participa în tabără şi menţiuni speciale (afecţiuni, tratamente, alergii specifice etc. – dacă este cazul) și aviz epidemiologic (altele decât cele referitoare la Covid 19)

Telefoane mobile și aparatură electronică – Tabăra medievală creează și menține o atmosferă specifică, lucru care ar fi îngreunat de zgomotul, nepotrivit cu epoca, al telefoanelor mobile. De aceea, telefoanele rămân de la începutul taberei în grija coordonatorului, în plicuri inscripționate cu numele copilului. Zilnic, dimineața și seara, conform programului comunicat, copiii primesc telefoanele pentru a suna / a fi sunați de părinți / familie. Pentru a evita pierderea sau deteriorarea lor, recomandăm să nu dați copiilor alte aparate electronice în tabără.

Vreau sa particip!